Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Desprinderea de clasici

        de Jean Băileşteanu

Pentru că scriitori s-au născut din toate categoriile sociale, şi din medici, şi din economişti, şi din ingineri, am să-mi permit acum un gând despre… „despărţirea de clasici”.

Totdeauna obsesia unui scriitor este aceea de a fi… „singur printre poeţi”, cum spunea, chiar în titlul volumului de debut, olteanul nostru de la Bulzeşti, Marin Sorescu. Mulţi încearcă, însă numai puţini şi reuşesc. Şi parcă cu cât trece timpul, cu atât e şi mai greu să fii original. Şi tot mai rar se iveşte câte unul care pare că a spus tot ce era de spus, că a luat tot suflul.

De fapt, marii scriitori sunt aceia care au prins cel mai bine specificul naţional. Iar la Homer, Dostoievski, Tolstoi, Balzac, Faulkner, Eminescu, Sadoveanu, Cervantes, Thomas Mann, Caragiale, Kazantzakis, Shakespeare, Dante întâlnim aproape toată tipologia de personaje, aproape tot ceea ce ţine de caractere, de situaţii, de destin. De multe ori chiar ne punem întrebarea: mai putem noi, cei de acum, mai poate cineva să scrie altfel decât ei? Să se poată desprinde de ei? Mai poate fi ceva neexploatat?

Chiar mă tenta într-un timp un eseu despre… desprinderea de clasici. Din această dorinţă, care n-a fost numai a mea, au apărut şi curentele.

Un tânăr poet francez îmi spunea odată:

—Nu mai scriu, dom’ne! M-am hotărât… Are Franţa atâţia poeţi mari, încât mi-am dat seama că, practic, e imposibil să te mai poţi exprima fără să nu te loveşti de ei… De la Baudelaire încoa’ aproape că nu se mai poate spune nimic…

Revenind la noi, şi eu mă gândesc că aproape e imposibil să mai scrii astăzi despre politicieni, de pildă, şi nu numai, fără să nu ai afinităţi cu Caragiale, deşi, de la moartea lui, s-a scurs aproape un secol.

Chiar mă bucuram, mai acum câtva timp, c-am mai făcut rost de-un personaj: Drie. Drie de la Măceşul de Sus sau, mă rog, din Deal, cum îi mai spun localnicii.

M-a pus pe gânduri numai din auzite, cu mult înainte de a-l cunoaşte.

Chiar mă gândeam, cu toată seriozitatea, mai ales de când l-am cunoscut, însuşi numele de Drie e de personaj, să-l bag într-o viitoare carte. E tânăr, e isteţ, comod, dornic de petreceri, pontos din cale-afară şi are răspunsuri la toate. Cred c-ar fi bun şi de politician.

—Drie, îi spune într-o zi un vecin, am găsit o fată să mă-nsor, dar sunt cam bătrân pentru ea…

—Dar ce, bre, te bagă-n oală?

—Ce bei, Drie, acolo? îl vede un consătean la poartă, care tocmai trecea pe drum.

— Coniac!

—De unde? e curios omul, ştiindu-l pe Drie mereu fără bani.

—De la actorul Delacheza de la Craiova… Am stat toată noaptea să-l văd la televizor…

—Dă-mi şi mie să trag un gât…

—Păi ce, tu eşti prieten cu Delacheza?

—Drie, dă şi tu o ţuică! îi zice altul în cârciumă.

—N-am mărunţiş… Şi nu mă mai apuc acum să schimb, c-am numai de ăia mari…

—Drie, îl întâmpină vânzătorul, te-ai jurat aseară, când te-ai îmbătat, că nu mai calci pragul cârciumii cât ai fi!

—Păi ce, bre, mă văzuşi tu că-l călcai? Trecui peste el… Şi ce, tu te iei după omul beat?

Acesta este Drie. Curat Mitică… L-a cunoscut Caragiale pe Drie? Nu, nicidecum. L-a cunoscut însă pe Mitică. Mai ai puterea şi curajul să scrii despre Drie, oricât ţi-ai dori, fără să poţi să-l dai jos din spinare pe Caragiale? E imposibil. Ce mai, cu toată osteneala mea, îmi dau seama că Drie, oricât de mult ar prinde la cititor, oricât de specific naţional e, chiar dacă el e de la ţară, iar Mitică de la oraş, pentru mine e un personaj ratat. Nu mai are originalitate şi nu pot să sparg tiparele cu el oricât de pitoresc e.

Poate o să-l folosesc ca personaj episodic, că principal, cum aveam de gând, mi-am dat seama că nu se poate decât pentru cel care-şi acceptă condiţia de epigon. Asta e, mi-a luat-o Caragiale înainte!

Cu toate astea, noi, scriitorii români ai secolului douăzeci şi unu, nu trebuie să ne plângem. Ultimul deceniu al secolului douăzeci ne-a dat destule subiecte inedite şi personaje antologice: ţăranul patron, ciobanul cu celularul, secretarul de partid, de ieri, mare acţionar, ca să nu zic… exploatator, şi jucător pe piaţa de capital, azi. Numai timp şi putere de muncă să fie…

Şi chiar dacă în Franţa nu se mai poate scrie altfel de cum a făcut-o Baudelaire, în România se află prea mult talent pe care, din păcate, sistemul social în care trăim îl risipeşte cu generozitate, şi prea mult imprevizibil, absurd şi inedit, pâinea caldă a oricărei literaturi.

De aceea, cred, încă se mai poate scrie altfel şi decât Sadoveanu, şi decât Caragiale, şi decât Eminescu… Nu ne lasă Drie care, în final, se va face patron, va frecventa sexi-cluburile sau îşi va cumpăra celular, eventual să comunice cu prietenii „din teritoriu”, măcar până la Măceşul din Vale, uneori şi de pe pătul, dacă n-are semnal.

Nr. 03/2010
Rezultatele Concursului de manuscrise al USR şi Ed. Cartea Românească

Manuscrise noiciene
de Gabriela Gheorghişor

Gaudeamus la Craiova
de Gabriela Gheorghişor

Concurs de dramatizare

Revista revistelor

Odiseea unui jurnal
de Gabriel Dimisianu

Uitarea şi obsesia memoriei
de Nicolae Prelipceanu

Versuri
de Gabriel Chifu

Întâmplări imaginare pe străzile bucureştiului
de Constantin Abăluţă

Jurnalul unui eminent universitar
de Adrian Popescu

Pornind de la Ionesco
de Nichita Danilov

Dreptul la timp al lui Ioan Radu Văcărescu
de Dumitru Chioaru

Pagini de jurnal (1)
de Gheorghe Grigurcu

Mai mult decât un critic
de Gabriela Gheorghişor

Despre exil şi nu numai
de Ioan Lascu

Splendida menajerie
de Constantin M. Popa

Mai departe ... şi mai încet
de Ştefan Vlăduţescu

Spiritul poeziei
de Florea Miu

Drumul poetului
de Mircea Moisa

Şansa şi restul gândirii
de Ion Hirghiduş

Mircea Cărtărescu în limba italiană
de Margareta Dumitrescu

Clasicism, romantism, artă creştină (I)
de Florin Caragiu

Existența reloaded
de Paul Aretzu

Căderea în cer
de Bucur Demetrian

Mâinile
de Elda Grin

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Prostia la origini. Prometeu şi Epimeteu
de Ion Militaru

Poeme
de Petruț Pârvescu

Desprinderea de clasici
de Jean Băileşteanu

Pașii mici ai istoriei
de Nicolae Firuleasa

A fost o lume…
de Ion Floricel

Matei Vişniec – Teatrul scurt
de Toma Grigorie

Comunismul în fustă
de Mircea Ghiţulescu

Dimitrie Vârbănescu - schiță de portret
de Cătălin Davidescu

Ratarea noastră cea de toate zilele
de Horia Dulvac

Poeme
de Miruna Mureşanu

„Operele lui Constantin Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România!“
de Felix Sima

Demers de excepţie al cercetătorului Cezar Avram
de Romulus Preda

Versuri
de Iulian Caragea

Japonia: ritualuri de sfârşit şi început de an (I)
de Ruxandra Mărginean Kohno

© 2007 Revista Ramuri